Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

1 Oct 2012

ESMO 2012: mituri despre prevenția cancerului. O incredibilă lipsă de înțelegere a factorilor de risc pentru cancer, la nivel populațional. Chiloții strânși nu predispun la cancer, obezitatea însă da!

 

Ideea principală a studiului prezentat în cadrul ESMO 2012 este că majoritatea oamenilor nu agreează ideea autoresponsabilității în privința prevenției diverselor forme de cancer, prin schimbarea obiceiurilor și a stilului de viață. Factorul genetic responsabil de apariția cancerului este supraestimat în percepția publicului, la fel ca responsabilitatea societății pentru apariția acestei maladii. 

 

 

Noi nu suntem de vină pentru ceea ce ni se întâmplă, pare a fi concluzia studiului. Doar știm exact ce trebuie să evităm pentru a preveni cancerul, nu?

 

Mulți oameni se ghidează după o mitologie persistentă în timp, potrivit căreia, printre factorii majori de risc pentru apariția cancerului se află: telefoanele mobile, alimentele modificate genetic, purtarea chiloților strâmți, stressul și aerosolii!

 

Puține cunoștințe despre factorii de risc cu adevărat importanți pentru cancer: obezitatea, fumatul, expunerea la soare și consumul de alcool. 

 

“Miturile acestea sunt în continuare foarte populare și nu fac altceva decât să ne îngreuneze munca de prevenție a cancerului”, spunea dr. Power, cel care a condus studiul. Cu adevărat dramatic este că printre cele 748 de persoane intervievate, 126 au afirmat că lucrează în domeniul sanitar. Iar cifrele nu sunt foarte diferite în grupul profesioniștilor  medicali față de restul populației. Uau!

 

Un alt punct important: rolul geneticii în apariția cancerului este supraestimat. “90% dintre respondenți, inclusiv profesioniști din domeniul medical, sunt de părere că factorii genetici cresc puternic riscul de cancer; un sfert dintre aceștia spun că jumătate dintre cancere sunt determinate genetic iar un procent incredibil, de 15%, spun că riscul de cancer nu se modifică de-a lungul vieții!!!”.

 

Pentru amatorii de statistici, remintesc că, potrivit studiilor, 90-95% dintre formele de cancer sunt în strânsă legătură cu dieta, fumatul și alte aberații ținând de stilul de viață, iar numai 5-8% dintre malignități, în funcție de localizare, sunt determinate genetic, fiind moștenite.

 

Alte cifre sugestive din studiu:

 

– deși nu există momentan nicio dovadă științifică, 27% dintre oameni cred că dietele “detox” protejează împotriva cancerului

 

64% consideră că mâncarea organică ajută împotriva cancerului, cu toate că studiile încă nu au demonstrat legătura

 

– 41% din populația studiată nu cunoaște legătura dintre consumul de carne roșie și apariția unor forme de cancer 

 

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *