Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

6 May 2018

“All of Us”: astăzi se lansează în SUA cel mai mare proiect de cercetare medicală din ultimii 25 de ani. Putem face ceva și în România?

“All of Us”: astăzi se lansează în SUA cel mai mare proiect de cercetare medicală din ultimii 25 de ani. Putem face ceva și în România?

 

Începând de astăzi, medicina nu va mai fi așa cum o știm, cum o practicăm și cum o livrăm. În cursul serii, va avea loc evenimentul oficial de lansare a programului de cercetare “All of Us”, considerat cel mai important demers științific din ultimii 25 de ani în domeniul sănătății.

“All of Us” este parte din Inițiativa pentru Medicina de Precizie, lansată în ianuarie 2015 de fostul președinte Obama, și își propune înrolarea unui număr de 1 milion de americani, până în anul 2020. Datele medicale ale acestora vor fi colectate pentru cel puțin 10 ani, vor fi analizate și utilizate pentru a explica misterele medicinei, pentru a preveni și trata mai bine unele boli sau pentru a determina politici de sănătate bazate pe dovezi și pe inovație. 

Programul de cercetare se află, după cum spune însuși Francis Collins, directorul National Institutes of Health, la intersecția dintre factorii biologici, factorii de mediul și factorii comportamentali, ca determinanți esențiali ai sănătății. Abordarea programului este, în consecință, comprehensivă, luând în calcul elementele menționate anterior, dar în același timp aduce toate aceste date la nivelul fiecărei persoane, care va putea beneficia de un profil personalizat al propriei stări de sănătate. Vor fi colectate date despre mediul în care trăiește o persoană, despre obiceiurile alimentare, despre activitatea fizică etc, alături de date medicale obiective provenind din analiza de rutină a sângelui, a urinei sau din analize genetice aprofundate.

 Pentru prima dată, participanții la studiu vor fi considerați parteneri, nu doar componente pasive ale demersului de cercetare, așa cum este înțelegerea clasică asupra unui studiu în medicină. Cu alte cuvinte, feedback-ul lor va fi luat în considerare pe parcursul studiului, dar se va întțmpla ceva mai mult de-atât: datele medicale ale unei persoane vor fi la dispoziția acesteia și vor putea fi împărtășite de fiecare participant cu medicul sau medicii, pentru personalizarea conduitei de prevenție sau de tratament. Aceasta abordare poartă numele de patient (citizen) empowerment. Esențial, de asemenea, este că pentru a beneficia de pe urma rezultatelor cercetării nu trebuie ca participanții să aștepte terminarea studiului, ci acest plus în materie de asistență medicală poate apărea oricând sunt suficiente date și un medic capabil să le contextualizeze din punct de vedere clinic.

Programul poate fi discutat din mai multe perspective, dar mă voi opri mai jos doar asupra a 3 aspecte, importante și pentru mediul din România:

🚩La baza programului de cercetare stă recunoașterea faptului că medicina, în ciuda avansului remarcabil din ultimele decade, încă are enorm de multe necunoscute. Suficiența unor medici, care consideră că știu totul despre boală și bolnav, care nu își mai pun întrebări și care părăsesc prea ușor spațiul rezervei și al dubiului științific firesc, primește astfel o lovitură poate neașteptată, dar necesară. Sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lasată doar la îndemâna medicilor, mai ales a acelora care sunt refractari, conservatori și consecvenți cu perpetuarea modelului clasic “medicul dictează, pacientul execută”. 

🚩 Contestat de mulți, președintele american Donald Trump a acționat ca la carte în privința directorului National Institutes of Health, Francis Collins. Deși avea puterea de a-l înlocui în primele zile ale mandatului său, mai ales că anterior Collins colaborase foarte bine cu administrația Obama, președintele Trump a decis să-l păstreze în funcție și să-i dea mână liberă pentru dezvoltarea Inițiativei pentru Medicina de Precizie (a rivalului său politic). Nu doar că s-a asigurat continuitatea managerială, dar s-a consolidat și excelența științifică, atâta vreme cât Francis Collins este unul dintre cei mai respectați oameni de știință din lume, la acest moment. În mod evident, nu poți porni un proiect atât de important fără a-i implica pe cei mai buni oameni din domeniu.

🚩 Un astfel de program poate exista și în România, într-un orizont de timp rezonabil (2-3 ani). “All of Us” demarează acum doar pentru că tehnologiile – AI, BigData, mobile, NGS etc – sunt nu numai disponibile, dar ni le și putem permite. Inclusiv la noi în țară. Dar nu este suficient să achiziționăm aceste aparate și softuri, dacă nu vom fi capabili să le punem în valoare – pentru aceasta, în primul rând, trebuie să fim capabili noi, cei care provenim din comunitatea medicală, să adresăm întrebarea corectă, înainte de a aștepta răspunsul din partea comunității tech. Avem în față o șansă majoră, dar și multiple provocări: financiare (dar pentru acest gen de proiecte există fonduri europene, nu?), umane (trebuie implicați cu adevărat oamenii cei mai buni, cu viziune, capacitate de sinteză și aplecare către transdisciplinaritate), tehnologice (trebuie să utilizăm tehnologiile anului 2030, nu pe cele ale anilor 2000), organizaționale (să învățăm să lucrăm împreună) și, în primul rând, profund umane (genul acesta de proiect pune cu adevărat pacientul, cetățeanul în centrul sistemului de sănătate).

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *