Factura alcoolismului în România: 25 de milioane de euro
Pe 1 august 2013, am aflat dintr-un studiu care a costat 18.000 de euro: “Consumul moderat de bere poate îmbunătăţi memoria şi nivelul de atenție”.
Am scris atunci, pe larg, despre subiect, propunând, cu un gust puternic și amărui pe care-l simțeam, dar nu de la bere, un program național: Laptele, cornul, mărul și halba.
Recent, băieții de la Ursus au mai cerut un rând, cu o campanie care încuraja consumul de bere, sub aparența responsabilității sociale.
Astăzi, din fericire, au avut cuvântul experții, autori ai „Studiului privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România”.
Trecem direct la concluzii:
– Aproape jumătate dintre cazurile spitalizate (46.3%) au prezentat complicații;
– 73,82% au fost cazuri de boli și tulburări ale sistemului hepatobiliar și ale pancreasului;
– 22,28% (15.574) au fost tulburări mentale organice atribuibile/induse de consumul de alcool/droguri;
– Suma totală rambursată de CNAS în 2012 pentru cazurile internate datorită problemelor de sănătate cauzate de consumul dăunător de alcool a fost de 107.487.375,5 RON (aprox 25 mil EUR)
– Valoarea medie rambursată per pacient internat de 1.537,6 RON (peste media naţională a tarifului pe caz ponderat de 1.444,00 RON).
În concluzie: cine dă următorul rând? Răspuns corect: CNAS.
0 Comments
Trackbacks/Pingbacks