Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

1 Mar 2012

Medicina personalizată este mai aproape decât credem. Ne îndreptăm spre ea urmând indicatorul ITFoM

Dacă iarna aduce cu sine la Gastein relaxarea prin binomul schi-therme, toamna este cea care vine cu inspirația, cu inovația, cu privirea în viitor. Forumul care reunește la fiecare început de octombrie elita medicală europeană propune anual cel puțin câte un subiect a cărui profunzime poate fi cel mult bănuită, nicidecum pătrunsă atât de facil.

Era prima zi a întâlnirii din 2011, spre seară, când o sticlă cu apă minerală, pe care o aveam în mână, i-a atras atenția unui domn cărunt, mic de statură, dar care deborda de o energie fantastică. “Unde ați găsit acel obiect minunat?”, m-a întrebat, privind cu ochii pofticioși și buzele uscate către sticlă. “În sala de presă, e acolo”, îi spun, arătând spre locul aflat la numai câțiva metri. “E normal, doar sunteți om de media, aveți toate drepturile, nu ca noi”, izbucnește în râs domnul respectiv, privind cu uimire badge-ul pe care scria “Hipocrate România”. A fost preludiul unei discuții informale, care s-a prelungit pe durata acelei pauze, până în momentul în care aveam să constatăm și eu, și domnul, și  ceilalți oameni care s-au atașat discuției că urma să avem aceeași destinație: sala în care avea să se discute despre viitorul medicinei.

Viitorul în medicină are un nume: ITFoM

Iar mirarea a fost cu atât mai mare cu cât domnul cu apa minerală se afla la prezidiu, iar pe cartonul din fața sa se putea citi clar: Prof. Dr. Hans Westerhoff. Nu insist asupra celorlalte subiecte ale sesiuni, pe care le vom dezbate pe larg în ediția viitoare a revistei Hipocrate, ci voi încerca să descriu ceea ce nici fotografii evenimentului nu au reușit să surprindă: pe fețele oamenilor din sală se puteau citi simultan uimirea, fascinația, interesul, curiozitatea, respectul, ca reacție la prezentarea profesorului Westerhoff despre proiectul IT – Future of Medicine. “Nici noi nu ne imaginăm cât de departe putem ajunge”, aveau să spună, ulterior, alți oameni implicați în derularea acestui gigantic proiect, produs al minților strălucite din medicină, biologie, genetică, dar și tehnologia informațiilor. Pe lângă provocările pe care le presupune derularea în sine a proiectului ITFoM, însăși existența sa este de natură să poziționeze Uniunea Europeană drept principalul vector științific al medicinii viitorului.

Un membru al ITFoM studiind datele de secventiere a ADN-ului

Totul despre medicina personalizată

Ancorați în cotidian, nu suntem conștienți că trăim într-o Uniune a Inovației. Un termen, inovația, adus din ce în ce mai mult în prim-plan, în ultimii ani, prin eforturile doamnei dr. Ruxandra Drăghia Akli, director general al Directoratului de Sănătate din cadrul DG Research al Comisiei Europene. Doamna Drăghia-Akli a fost catalizatorului primului eveniment major organizat de Comisia Europeană cu privire la medicina personalizată, tot anul trecut. Raportul acestui eveniment de două zile este sumarizat în ediția de față a revistei, oferind o perspectivă unică și un cadru general privitor la medicina viitorului, pregătind astfel terenul pentru spectacolul ideilor din interviurile cu profesorii Lehrach (coordonatorul ITFoM) și Westerhoff (coordonator al platformei de integrare a proiectului). Poate sunt subiectiv, dar sunt printre cele mai reușite interviuri apărute vreodată în revista Hipocrate. De valoarea lor ne vom convinge an de an, de acum înainte, pe măsură ce ITFoM va ieși din zona puțin abstractă a începutului și va deveni parte din viața noastră, ca medici sau ca pacienți.

Eram deja în Europa. Acum o arătăm mai bine

Simbolic, subiectul despre ITFoM apare în ediția revistei Hipocrate din februarie 2012, prima care prezintă noua identitate vizuală Hipocrate. După 6 ani, a venit momentul pentru a urca o treaptă în viața brandului Hipocrate. Noua identitate vizuală reprezintă mai mult decât o elaborată alcătuire grafică. Mai modernă, mai elitistă, mai europeană. Ci se constituie într-un puternic purtător de mesaj pentru valorile pe care le promovăm, lună de lună, încă de la început. Eram deja în Europa, iar de la acest moment istoric o și arătăm mai bine.

Editorial apărut în ediția din februarie 2011 a revistei Hipocrate.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *