Hepatita C: facem și noi un plan pentru România?

 

România discută pe mai multe voci și tonalități despre terapia interferon-free, în timp ce lumea științifică mondială s-a strâns, săptămâna trecută, la International Liver Congress Viena 2015, pentru a defini nivelul următor al managementului hepatitei C.

După ce, în urmă cu doi ani, la același congres am aflat în premieră că hepatita C se poate trata fără interferon, iar în 2014 s-a discutat în premieră despre eradicarea bolii la nivel mondial, de această dată manifestarea s-a concentrat pe găsirea celor mai bune practici care să ducă la împlinirea acestui obiectiv: o lume liberă de hepatita C.

România nu are, în acest moment, un plan național pentru hepatita C. Chiar dacă, printr-un miracol, de la 1 mai ar deveni realitate accesul pacienților români cu hepatită la noile terapii fără interferon, aceasta n-ar însemna decât un pas. Fără ceilalți, demersul va fi prea costisitor și va avea un randament scăzut.

De ce? Pentru că un plan național coerent pentru hepatita C nu presupune numai terapia, ci și informarea și educarea publicului general, prevenția primară a bolii, screening-ul grupelor de risc, diagnosticarea precoce și tratamentul potrivit, la momentul potrivit, pentru pacientul potrivit. Toate acestea, împreună, pot rezolva cu adevărat problema hepatitei C.

Studiul HCV Quest, prezentat în cadrul ILC 2015, arată că 70% dintre pacienții cu hepatita C nu știu nimic despre boală înainte de a primi diagnosticul. Cea mai importantă sursă de informare este reprezentată de mass-media (38%), în timp ce numai 5% dintre pacienții europeni spun că au aflat despre hepatita C din surse guvernamentale.

“Statele nu fac ceea ce trebuie să facă, iar rolul lor este suplinit în parte de ONG-uri. Campaniile de awareness fie sunt prea puține, fie sunt inadecvate”, spune domnul Charles Gore, președintele World Hepatitis Alliance.

Aceeași cercetare indică faptul că peste 50% dintre pacienții care ajung la medicul de familie acuzând simptome sugestive pentru hepatita C nu sunt trimiși mai departe, în rețea, la medicul specialist, pentru a face testele de laborator pentru confirmarea bolii. “Medicii din asistența primară, oricât ar părea de greu de crezut, nu au foarte multe cunoștințe despre hepatita C”, spune domnul Gore.

Hepatita C produce nu numai un impact fizic, dar se însoțește și de acuze psihice, emoționale. “Însă doar 25% dintre medici și asistente înțeleg cu adevărat viața pacientului care suferă de hepatita C“, afirmă Charles Gore, citând același studiu, desfășurat în 73 de țări, printre care și România (106 pacienți participanți din totalul de 4.000).

În această interacțiune medic – pacient poate sta și originea unei realități cutremurătoare: 20% dintre pacienții cu hepatita C nu au spus nimănui că suferă de această boală. Este inutil să mai explicăm ce înseamnă acest aspect din perspectiva transmiterii virusului către contacții persoanei în cauză. Stigmatizarea pe care o simt pacienții cu hepatita C se poate produce și ca urmare a modului în care se discută despre boală în spațiul public. “Sunt campanii de awareness care pur și simplu sfârșesc prin a stigmatiza populația care suferă de hepatită C”, declară domnule Gore.

“Trebuie să abandonăm modelul clasic, în care sistemul de sănătate așteaptă pacientul cu hepatita C să ajungă la spital. Trebuie să mergem noi în întâmpinarea populației, prin programe coerente pentru hepatita C“, spune domnul Rafael Bengoa, Director Deusto Business School Spania și lider al proiectul “Burning Platform”.

“S-a dovedit că situația pacienților cu hepatita C este mai bună în țările care au un plan – chiar dacă acesta nu este extrem de performant – decât în statele care nu au un plan”, spune Rafael Bengoa.

România, desigur, nu are un plan pentru hepatita C, fie că vorbim despre informare, educare, screening sau tratament modern.

“Dacă nu ai un plan, nu te poți gândi la controlul bolii, ci eventual doar la tratarea unui segment de populație“, afirmă domnul Bengoa, punctând că “problema reală nu este prețul noilor terapii, ci lipsa planurilor de luptă cu boala. Trebuie ca statele să pornească aceste planuri cât mai repede, iar costurile vor înceta să mai fie o povară în următorii 2-3 ani, prin apariția altor generații de medicamente și concurența inevitabilă între producători”.

Spania este una dintre țările europene în care pacienții cu stadiile F3, F4 și cu ciroză hepatică au deja acces la tratamentul interferon-free. Bugetul anual al planului, care include nu doar tratamentul ci și activități de screening, informare și educare, este de aproximativ 700 milioane de euro. “Am realizat planul de acțiune în 3 luni”, spune Rafael Bengoa.

3 luni. Timpul are altă dimensiune atunci când ai de partea ta știința, grija reală față de pacient, capacitatea de a inova și voința politică.

Nu încercați o comparație cu România. S-ar putea să ne ia vertijul de la viteza cu care merge mașina timpului trecut.