Cine-l consiliază pe Bănicioiu
Pentru a nu ne face iluzii, la început de mandat pentru ministrul Bănicioiu, să privim împreuna lista consilierilor personali, așa cum apare pe site-ul Ministerului Sănătății.
Cabinetul ministrului, corpul de minți luminate care-l consiliază pe Bănicioiu în toate problemele sistemului sanitar, este format din:
– un specialist microbiolog, Alexandru Rafila
– o secretară și un curier personal
– 3 nou-veniți, împreună cu ministrul, de la Ministerul Tineretului și Sportului (Irina Turcu, Dan Dumitrescu și Elena Drăghici), fără nicio compentență în domeniul medical
– un politician de carieră, vicepreședinte PSD sector 1, care are totuși acoperirea de a fi fost șef serviciu la Spitalul Sfânta Maria (Ancuța Sorina Comănici)
În aceste condiții, începe să-mi fie dor de madam’ Vladu și de virgula ei.