Acad. prof. dr. Dan Paul Cristea: Omul care a făcut genomul să cânte

Dați sonorul la gene puțin mai tare!

Da, așa. Să se audă cât mai bine. Haideţi să facem un exerciţiu de început de ediţie şi de mijloc de vară toridă. Să ne imaginăm că genomul fiecăruia dintre noi cântă, aşa cum ne spune domnul academician Cristea. La un singur instrument muzical. Fiecare după imaginație, preferințe și, poate, chiar talent. Cum ar arată această orchestră ad-hoc, formată, de exemplu, din noi, cei câteva mii de medici români care scriem şi citim această ediție a revistei Hipocrate? Ar suna aproape de „Odă bucuriei”, nu-i aşa? A bucuriei de a ne regăsi şi în această lună, pe aceleaşi coordonate spirituale, ştiinţifice, umane. Şi, vorba domnului academician Constantin Bălăceanu Stolnici, cu întrebarea de fiecare lună: oare cine mai este pe coperta numărul ăsta? Aţi aflat răspunsul ceva mai devreme.

Acad. prof. dr. Dan Paul Cristea

Omul care a făcut genomul să cânte.

Da, dumnealui este pe copertă. Academicianul Paul Dan Cristea. Nu este medic, ci absolvent al Politehnicii din Bucureşti şi al Facultăţii de Fizică, ajuns de câteva decenii în fascinanta intersecţie dintre ştiinţele inginereşti şi cele ale vieţii, ale biologiei şi medicinei. A început în anii 70 inventând un aparat care detecta termografic cancerul şi a continuat în ultimul deceniu cu metoda analizei secvenţelor genomice nucleotidice. Ambele preocupări îl plasează pe domnul academician Cristea în avangarda cercetării medicale a momentului respectiv. La 10 ani de la publicarea hărţii primului genom uman, în plin haos al cercetării asupra genelor şi asupra celorlalte componente, profesorul român de la Politehnică propune nu doar o metodă destul de greu de înţeles, la urma-urmei, ci deschide un orizont de înţelegere a vieţii la fel de amplu ca genomul însuşi.

Ziua în care Academia şi-a meritat numele.

A picat undeva la jumătatea lunii martie. În acea zi, nume mari din Academia Română au venit în Aulă pentru a audia prezentarea excepţională a profesorului Cristea, despre semnalele genomice nucleotidice. Remarcaţi expresia fascinată a majorităţii celor surprinşi în fotografia alăturată, în care se pot distinge şi domnii academicieni Laurenţiu M. Popescu şi Dan Dascălu, care la rândul lor au ţinut coperta revistei Hipocrate. Dincolo de inerentele dificultăţi de înţelegere a unor noţiuni prezentate, cu toţii am plecat în acea zi de la Academie gândindu-ne că viaţa noastră, încă din esenţa sa genomică, se scurge ca o poezie. Având ritm şi rimă. Şi, în acelaşi timp, având şansa contemporaneităţii cu oameni speciali, precum academicianul Paul Dan Cristea.

Orchestra care şi-a găsit dirijorul.

În plină vară, la 40 de grade, s-ar putea crede că Politehnica trăieşte doar prin emoţia sesiunii de examene. Pe holuri, tinerii aşteaptă să intre la examinare cu profesorul. Oare îşi dau seama că îl au în faţă pe omul care reuşeşte să dea o altă înţelegere existenţei însăşi? Un sunet nou, poate şi o altă imagine. Pare atât de simplu: „Am dorit să încercăm să transformăm succesiunea de litere într-o succesiune de valori numerice. În momentul când treci de la simbol la număr treci de fapt de la un text la un număr, adică un semnal. Acum poţi să asculţi genele, să vezi genele, ceea ce înainte nu se putea”. Nu mai este nicio îndoială: dirijorul orchestrei de care pomeneam în primul paragraf este, măcar luna asta, academicianul Paul Dan Cristea.

Articol apărut în ediţia din luna iunie 2011 a revistei Hipocrate.