Când medicii scurtează aleea, cu prețul vieții lor
Spital din centrul Bucureștiului, o sală de operație pe care bărbatul înalt, trecut de prima tinerețe, o cunoaște probabil mai bine decât pe propria sufragerie.
A petrecut aici multe zile și nopți, s-a luptat cu suferința și cu moartea, a redat speranța către mii de familii și și-a urmat sfatul pe care, la cursuri, îl dădea studenților săi: “Fiecare chirurg are propria alee în cimitir. Aveți grijă să faceți ca această alee să fie cât mai scurtă”.
Cu același gând a intrat în sală și ieri, pentru o intervenție care s-a terminat brusc. Bărbatul pur și simplu s-a prăbușit în mijlocul colegilor săi, în sala de operație, în timpul intervenției. A fost intubat de urgență, situația pare acum stabilă, dar emoțiile nu au trecut.
Cu câteva zile înainte, în alt spital la fel de cunoscut, unul dintre capetele de linie ale medicinei din România, tot într-o sală de operație, lua naștere una dintre cele mai sublime forme de camaraderie care poate lega doi bărbați.
Până de curând, se aflau în aceeași încăpere, de o parte și de cealaltă a mesei de operație. Acum, unul dintre ei era întins, iar celălalt, timp de aproape 10 ore, cu răbdarea unui căutător de comori în deșert, a făcut tot posibilul ca să-i dea, practic, o ultimă șansă la viață. O șansă pe care n-a putut-o găsi în nicio altă clinică din vestul Europei. Situația este complicată, ne rămâne doar să ne rugăm ca totul să se termine cu bine.
N-am publicat numele celor implicați, pentru a le proteja intimitatea.
Dar vă asigur că fac parte din prima linie a lumii medicale din România. Cea care scurtează aleea din cimitir, chiar cu prețul propriului sacrificiu.
