Revista Hipocrate la 8 ani: scrie, învață, citește, iubește!

Privesc cei 8 ani pe ecranul unui aparat radar, sumă de cercuri concentrice, puncte luminoase și zone de ceață.

În primul cerc sunt oamenii din echipa Hipocrate

Cei cu care împărtășesc aceleași valori, principii, pasiuni. Sunt oameni care au crescut odată cu revista, oameni care au venit alături de noi în diverse momente, că doar așa e viața, imprevizibilă. Munca la “Hipocrate” înseamnă mult mai mult decât ar părea. Este ca o școală. O lună înveți despre biosimilare, în cealaltă despre Human Genome Project și neuropatia diabetică, iar în următoarele despre nutriția în primii ani de viață sau despre noile generații de anticoagulante. Nivelul științific medical înmagazinat în sinapsele noastre nu are echivalent pe piața românească. Suntem un grup de elită, specializat în comunicarea științei medicale, capabil să abordeze orice temă, pentru orice audiență, pe orice suport comunicațional.

În al doilea cerc îi văd pe oamenii care ne-au inspirat

Lista e lungă și nu vreau ca, prin uitare sau omisiune, să fac vreo nedreptate. Acești oameni se știu, au aflat și află de la mine, cu fiecare prilej, că sunt acționari, în plan afectiv, ai revistei Hipocrate. Spuneam la un moment dat că “Hipocrate” este locul unde se întâlnesc cei mai importanți oameni din medicină. Completez acum, spunând că, alături de oameni, aici se întâlnesc și cele mai importante trăiri, povești de viață, idei și concepte. Am desenat, în acești ani, un spațiu al gândirii medicale în care probabil că mulți și-ar dori să emigreze. Îi așteptăm.

În al treilea se află oamenii cărora le-am atras atenția

Și fără de care n-ar fi fost posibil să existăm atâta timp. Sunt medici, asistente medicale sau farmaciști abonați ai publicației. Sau profesioniști din industrie care au înțeles că există comunicare și dincolo de plimbările medicilor la congrese, dincolo de simpozioane și mese mai mult sau mai puțin rotunde, dar cu siguranță încărcate. Acest al treilea cerc este cel al pragmatismului, al cifrelor. Și cred că este locul și momentul să vă dau o informație: anul trecut, în luna octombrie, revista Hipocrate a avut cel mai mare tiraj din istorie (10.500 exemplare), în contextul în care criza a pulverizat o mare parte a publicațiilor adresate medicilor.

Dincolo de al treilea cerc, limitele de demarcație sunt vagi

De parcă radarul minții mele ar fi bruiat. Și poate chiar așa se întâmplă, doar trăim într-un spațiu greu de înțeles, de gestionat și, adesea, de cuprins, fie și cu mintea.  În acest teritoriu, promițător ca deșertul Saharei și confortabil ca o calotă glaciară, se întâlnesc sentimente profund umane, mixate parcă de un DJ diabolic: invidia patologică, neîncrederea organică, răutatea cretinoidă, dușmănia acută, prostia fudroiantă. Un nor toxic care are nume proprii, nume mari, nume intangibile. Nu ne pasă de ei, sunt prea mici, la scara istoriei, ca să conteze cu adevărat.

Prima pagină în presa medicală

Acum, când revista Hipocrate a ajuns la 8 ani de existență, vreau să le mulțumesc celor care au văzut în noi oaza de speranță din deșertul medical românesc, le sunt recunoscător celor care au atins-o, constatând că nu este o Fata Morgana, și îi iubesc pe cei care, odată ajunși aici, n-au plecat mai departe, ajutându-ne să fim ceea ce suntem astăzi: prima pagină în presa medicală.

Coperta revista Hipocrate aprilie 2006