Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

5 Nov 2013

Suplimente alimentare: amenzi ale CNA pentru reclame înșelătoare la Prostafix și Zeolit

Suplimente alimentare: amenzi ale CNA pentru reclame înșelătoare la Prostafix și Zeolit

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să amendeze Etno TV cu 30.000 de lei şi Taraf TV cu 20.000 de lei, pentru difuzarea mai multor spoturi publicitare pentru suplimente alimentare, care au încălcat legislaţia audiovizualului.

Etno TV a difuzat un spot de tip teleshopping la produsul Prostafix, în data de 8 octombrie, dar şi un spot în care terapeutul Stelian Fulga vorbea despre vindecarea unor boli cu ajutorul energiei (pe august). De asemenea, Etno TV a difuzat pe 3 septembrie emisiunea “Sănătatea înainte de toate”, în care a promovat suplimentele alimentare Diabexal şi Mesundra.

Taraf TV a difuzat, pe 9 şi 30 august, spoturi de tip teleshopping de promovare a suplimentului alimentar Zeolit.

În cazul Etno TV, CNA a decis aplicarea unei amenzi în cuantum de 30.000 de lei, iar în cazul Taraf TV – o amendă de 20.000 de lei, anunță Mediafax.

Pe de altă parte, tot marţi, CNA a decis să aplice somaţii publice Realitatea TV, care a difuzat, pe 8 octombrie, un spot de promovare a suplimentului alimentar Prostafix, şi Favorit TV, pentru promovarea de către terapeutul Carmen Piperea a unor tratamente de tip naturist, pe 8 şi 9 august.

Membrul CNA Lorand Turos a spus că nu consideră că ar fi suficientă aplicarea doar a unor decizii de intrare în legalitate în cazul acestor spoturi care promovează suplimente alimentare, încălcând legislaţia audiovizualului.

“Ceea ce am văzut… sunt foarte şocat”, a spus Lorand Turos, precizând că prin aceste spoturi populaţia este “prostită şi jefuită”.

“Nişte bolnavi, săracii amărâţi, poate mai în vârstă, care se uită la televizor şi au probleme medicale… sunt disperaţi şi vor să se vindece şi apelează la fel de fel de chestii, neatestate, la suplimente alimentare cărora li se atribuie anumite vindecări (…) Este un jaf”, a spus Lorand Turos.

Sursa: Mediafax

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *