Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

12 May 2015

“Să punem inima înapoi în insuficiența cardiacă”

“Să punem inima înapoi în insuficiența cardiacă”

 

Există o boală care, la 5 ani de la momentul diagnosticului, ucide jumătate dintre pacienți. Și nu, nu este vreo formă de cancer, ci o suferință comună, a cărei gravitate este prea puțin conștientizată la nivelul societății: insuficiența cardiacă.

În România, numărul pacienților cu insuficiență cardiacă este mai mare decât numărul celor afectați, de exemplu, de hepatita C (prevalența, conform unor studii, este de 4,7% – versus 3,4% pentru hepatita C).

Alte câteva numere înainte să intrăm în discuția pe fond: 15% dintre bolnavii cu insuficiență cardiacă mor în primele 3 luni de la externarea din spital, iar 30% se reinternează tot în primele 90 de zile. 

Inima este un organ miraculos

În fiecare zi, pompează în jur de 7.000 de litri de sânge, iar la fiecare 28 de zile își regenerează complet celulele (miocitele). “Este foarte greu să omori un miocit. Cu alte cuvinte, miocitul te va omorî pe tine și apoi va muri și el”, spune profesorul Mihai Gheorghiade, autoritate mondială în domeniul insuficienței cardiace.

Cercetările profesorului Gheorghiade au deschis o nouă epocă în înțelegerea, diagnosticarea și tratamentul insuficienței cardiace. “300 miliarde de dolari au fost irosiți pe studii clinice care nu au adus nimic în plus pentru pacienții cu insuficiență cardiacă”, spune profesorul, cuantificând pierderile directe ale industriei farmaceutice.

Dar costul individual?

Pentru a-l evalua, trebuie să pornim de la conștientizarea bolii și a gravității acesteia.

În rândurile medicilor specialiști – care sunt tentați să externeze poate prea repede pacientul din spital; a medicilor de familie – care nu evaluează corect simptomele bolii și nu asigură o monitorizare constantă a acestora; a pacienților – care nu urmează întocmai recomandările privind medicația și stilul de viață; și, ca un corolar, la nivelul decidenților, care au obligația de a gândi un plan național pentru insuficiența cardiacă, asemănător celui pentru infarctul miocardic, dar aducând în plus componenta de medicină participativă.

În România, în acest moment, nu se poate vorbi despre o conștientizare a ceea ce înseamnă cu adevărat insuficiența cardiacă. De aici pornim și tot cam din acest punct pornesc și celelalte state, mai mult sau mai puțin dezvoltate. Avem șansa pionieratului, în minte cu fabulosul îndemn al profesorului Gheorghiade: “Să punem inima înapoi în insuficiența cardiacă”.

Profesorul Mihai Gheorghiade, lider mondial în domeniul insuficienței cardiace

Profesorul Mihai Gheorghiade, lider mondial în domeniul insuficienței cardiace

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *