Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

29 Oct 2015

Oamenii lui Astărăstoaie, pe viață la șefia Colegiului Medicilor. Cum și-au asigurat supraviețuirea cu ajutorul Parlamentului

Oamenii lui Astărăstoaie, pe viață la șefia Colegiului Medicilor. Cum și-au asigurat supraviețuirea cu ajutorul Parlamentului

 

Am mai spus-o: luna decembrie a acestui an reprezintă un moment cheie pentru modul în care se va configura lumea medicală românească pentru următorul deceniu. Sunt alegeri la Colegiul Medicilor (atât în teritoriu, cât și la nivel central), scrutin care vine pe fondul criticilor nemulțumurilor la adresa echipei lui Vasile Astărăstoaie.

De 8 ani la putere

Astărăstoaie a demisionat în luna februarie din funcția de președinte al CMR, pe fondul uriașului scandal de corupție în care este implicat, dar el însuși continuă să conducă filiala din Iași a Colegiului, pe când distinstul domn Borcean, yesmenul preferat, se află la conducerea centrală.

Pentru cei mai mulți oameni din echipa lui Astărăstoaie, venită la putere în urmă cu 8 ani, scrutinul din decembrie ar fi trebuit să marcheze și sfârșitul ocupării unor poziții de conducere, așa cum prevedea legea nr.95/2006, care limita la două numărul de mandate pe care le putea deține o persoană la conducerea Colegiului, la nivel central și în teritoriu. Legea 95/2006 poartă, ironic, numele de “legea privind reforma în domeniul sănătății”.

Imposibilitatea participării la alegeri a oamenilor lui Astărăstoaie ar fi deschis pe bune lupta pentru șefia Colegiului. De ce este atât de important cine conduce acest organism? Deși nu este un sindicat, Colegiul Medicilor din România este instituția care, prin demersuri publice sau instituționale, poate contribui în cea mai mare măsură la redefinirea statutului medicului român în societate.

Legea schimbată în numai 150 de zile

Miză mare, spaimă pe măsură pentru echipa lui Astărăstoaie, nu cumva să-și piardă din privilegii. Și cum singura posibilitate era schimbarea legii (da, chiar schimbarea legii prinvind reforma în domeniul sănătății!), s-a pornit, cu viteză maximă, tăvălugul legislativ:

– pe 27 mai 2015, s-a înregistrat la Senat pentru dezbatere propunerea legislativă L456/2015

– până pe 16 septembrie 2015, în ciuda vacanței parlamentare și a administrației, sunt obținute toate avizele necesare (Guvern, Consiliu Legislativ, comisii ale Parlamentului)

– pe 7 octombrie propunerea legislativă trece de Senat (51 voturi pentru, 20 împotrivă), ajungând pe 16 octombrie la Camera Deputaților (cameră decizională)

– pe 20 și 21 octombrie se obțin avizele necesare, de la comisiile de specialitate (sănătate și muncă).

– pe 28 octombrie propunerea legislativă este aprobată de Camera Deputaților

Care este prevederea cheie

“Numărul maxim de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial și național se stabilește de către Adunarea Generală Națională și este prevăzut în regulamentul de organizare și funcționare al CMR”

Cu alte cuvinte: cei care fac parte din Adunarea Generală ACUM (în majoritate obedienți față de Astărăstoaie&Co) vor vota dacă vor sau nu să mai aibă un mandat de șefi!!! Sau mai multe, pentru că de acum înainte absolut orice este posibil. Nota bene: prevederea se aplică și pentru Colegiul Farmaciștilor, și pentru Colegiul Medicilor Dentiști.

Poate nu era suficient pentru a vă enerva

Așa încât, pentru final, am păstrat motivarea oficială a acestei modificări, așa cum apare în documentele oficiale ale Parlamentului.

Citim și emigram, altă soluție pare că nu mai există într-o țară baronizată în domeniul medical, prin decizii ale Parlamentului: “Ceea ce dorim să evidențiem este faptul că în situația în care, așa cum ne-a fost semnalat, într-unul sau mai multe județe nu se pot constitui organele de conducere medicii, medicii dentiști respectiv farmaciștii din acele județe nu vor mai putea primi dreptul de liberă practică, nu li se va mai putea aviza certificatele de membru a corpului profesional, nu se vor mai putea angaja sau participa la diferite concursuri sau examene nedeținând certificatul profesional curent, cursuril de educație profesională nu vor mai putea fi organizate, nu vor mai putea fi desfășurate activități medicale cu caracter didactic sau umanitar de către cetățeni ai unor țări terțe etc”.

1 Comment

  1. @Marius: nu uita de scorul din Camera Deputatilor: 296-1-0.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *