Marele absent din scandalul oncologicelor: statul

Relația viciată dintre unii medici și unele companii farmaceutice, evidențiată de ancheta DNA, nu ar fi fost posibilă dacă Statul român și-ar fi făcut cu adevărat datoria față de cetățean. Bolnav sau nu.

Piața medicamentelor oncologice trece de 300 de milioane de euro pe an, în România, iar numărul medicilor oncologi care profesează încă în țară nu depășește numărul de 300. Cu alte cuvinte, în medie, într-un an, un medic oncolog român prescrie medicamente în valoare de cel puțin 1 milion de euro.

Să ne imaginăm scena, din aproape oricare cabinet de oncologie de acum 15, 10, 5 sau 3 ani.

Un medic, pe care Statul îl răsplătește cu 400-800 euro lunar, îngropat la propriu în hârtii, asaltat de numărul din ce în ce mai mare de pacienți cu cancer, având la dispoziție puțin peste 2 minute pentru a discuta cu bolnavul cu cancer, prescrie pe bune medicamente care, uneori, au o valoare mai mare decât întreaga agoniseală de-o viață.

Și făcea asta o zi, o săptămână, o lună sau chiar mai mult. Timp în care, la ușa lui, pe lângă pacienți, se așezau regulamentar doamne și domni îmbrăcați office, cu telefoane și alte gadget-uri de ultimă generație, care au lăsat în parcare mașini din categoria premium. Aceștia sunt oamenii industriei. Bine instruiți, bine plătiți și cu un target de vânzări din ce în ce mai mare.

Din acest contrast a rezultat un dialog inegal, în care medicii au fost lăsați fără apărare, expuși tentațiilor și excerbării slăbiciunilor omenești, pe fondul unei legislații care fie nu există, fie există, dar nu se aplică niciodată. Nu-i scuz, nu-i acuz, asta este realitatea. Una convenabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru Stat: medicii erau mulțumiți pentru că-și completau veniturile, fără ca Statul să plătească. 

Ceea ce trebuia să fie un episod trecător, poate scuzabil pentru perioada de tranziție, a căpătat dimensiuni sistemice, în principal prin lipsa reglementărilor.

Să luăm un singur exemplu, evidențiat de raportul Curții de Conturi publicat anul trecut: în anul 2012 (în care absolut toate partidele de pe scena politică s-au perindat la guvernare!), Ministerul Sănătății și CNAS nu au publicat ordinul prin care se setau regulile achizițiilor de medicamente oncologice prin licitație națională.

Efectul? Achizițiile  s-au făcut la nivelul fiecărui județ (prin licitații publice sau, incredibil, prin achiziție directă a medicamentelor), iar prețurile s-au plasat într-o plajă nejustificat de largă: de exemplu, același medicament oncologic a fost cumpărat cu 897,07 lei în Constanța și cu 2.181,29 lei în Oradea.

Astfel, conform calculului Curții de Conturi, dacă ar fi existat o licitație națională, numai pe oncologie s-ar fi economisit aproximativ 45 milioane de euro, bani suficienți pentru a trata încă 2.248 pacienți, într-un singur an.

Sunt “n” exemple despre incapacitatea cronică a Statului de a ține sistemul sanitar sub control. De aceea, la împărțirea responsabilității, a vinovăției și a blam-ului public, nu trebuie să ne uităm doar la axa medici – industrie, ci la triungiul adesea echilateral stat – industrie – medici.