Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

28 Sep 2014

Jurnalul lui Livius (I). Povestea românului cu hepatită C care are acces la tratamentul fără interferon

Jurnalul lui Livius (I). Povestea românului cu hepatită C care are acces la tratamentul fără interferon

 

Livius Kohlen are 47 de ani, este din Fălticeni și s-a stabilit în Germania începând din 1991. Așa începe istoria personală a unui român pentru care diagnosticul de hepatită C nu înseamnă condamnare. Livius este printre primii locuitori de pe Terra care urmează tratamentul de nouă generație, fără interferon, pentru hepatita C. O terapie care asigură vindecarea în proporție extrem de mare, prezentând efecte adverse minime, dar care are un cost, în cazul lui Livius, de 120.000 de euro. Banii sunt acoperiți din fondurile de asigurări de sănătate din Germania. Livius ne spune povestea sa: un model pentru pacienții, medicii și decidenții rămași acasă, în România.

Cum a început totul

“În anul 2008, am simțit nişte dureri în partea toracelui, deci, mai pe româneşte, a început să mă doară pieptul şi pur şi simplu nu ştiam de unde vin durerile…..Mi-am făcut analize de sânge şi iar am avut valori mari la ficat. Medicul de familie mi-a spus că nu-i nici o problemă, poate că am băut la sărbători mai mult sau am mâncat puțin mai gras…”

Grija autorităților germane

“Am plecat în concediu în România (la Timişoara) şi după trei săptămâni, la întoarcere, găsesc în poştă un plic de la Ministerul Sănătaţii pe care scria că trebuie neapărat să iau contact cu ei din cauză că mi s-a găsit ceva în analizele de sânge. Am sunat doctorul să-mi explice ce şi cum. Nici nu-mi venea să cred, am început să vorbesc singur. Eu? Nu se poate, e o greşeală, ce e aia hepatita C? În România ştiam doar de hepatită, dar nu ştiam că există şi C şi B și bla bla……după 10 zile am aflat că sunt infectat cu virusul hepatitic C, Genotip 1b, HCV-RNA pozitiv, viremia 3,7 milioane. Habar nu am ce înseamnă toate astea. Apoi, mi-a dat trimitere la Clinica Universitară din Würzburg pentru a urma o biopsie şi pentru a clarifica când voi începe tratamentul…..”

Tratamentul: de la extaz la agonie

“În fine, am început un tratament antiviral cu interferon şi ribavirină în data de 12.09.2009 şi l-am întrerupt după 25 de săptămâni, în data de 3.03.2010, din cauză că nu am raspuns la tratament. Eram non responder. Nici nu are rost să înşir aici prin câte am trecut….”

Livius Kohlen

O nouă șansă: terapia fără interferon

“În sfârşit astăzi, 17 septembrie 2014, am avut programare la Clinica Universitară din Würzburg şi am primit imediat noul tratament cu Sovaldi şi Daklinza. Costurile acestor două medicamente ajung la 120.000 euro (trebuie specificat că totul plăteşte asigurarea medicală) pe durată a 12 săptămâni. Eu încep în data de 19.09.2014 tratamentul cu câte o tabletă din fiecare preparat pe zi şi îl voi termina pe 12.12.2014 dacă nu intervine altceva……Azi am fost cu reţeta la farmacie pentru prima lună (40.000 euro, iar eu a trebuit să plătesc doar 20 euro), iar mâine le primesc şi de poimâine încep. O să vă ţin la curent”.

_____

Povestea lui Livius, alături de alte istorii personale și informații valoroase despre hepatita C, o găsiți pe site-ul www.hepatita-c.net, partenerul nostru în acest demers de informare, direct de la sursă, asupra beneficiilor noilor generații terapeutice pentru hepatita C. 

1 Comment

  1. Multa sanatate, Livius !

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *