„Eu înţeleg medicina ca pe o ştiinţă, dar în oarecare măsură şi ca pe o artă”

Doi termeni, știință și artă, strânși de doamna profesor Dorobanțu într-o definiție.

 

 

A medicinei, „probabil destinul meu”, după cum mi-a şoptit, în completarea interviului pe care deja îl realizasem, în pauza evenimentului organizat la sârşitul lunii martie de Roche Diagnostics la Poiana Braşov. Medicina pe care a învățat-o de la profesorul Leonida Gherasim și ale cărei subtilităţi le descoperă acum, în întâlniri de top alături de marile nume ale cardiologiei mondiale, în frunte cu profesorul Eugene Braunwald. Dar, în acelaşi timp, cei doi termeni pronunţati de doamna profesor, ştiinţă şi artă, constituie pilonii principali ai definiţiei clasice a managementului. Şi nu este întâmplare, ci poate doar destinul care a făcut ca prof. dr. Maria Dorobanţu să mixeze ştiinţa şi arta în toate sectoarele activităţii sale, de la cea de clinician la cea de cadru didactic, şi de la cea de manager la cea de cercetător cu nenumărate şi bine cotate publicaţii la activ.

 

Planul de acum 5 ani prinde viaţă în acest număr.

 

Hârtia format A4 ruptă pe jumătate şi scrisul mărunt, dar egal şi perfect ordonat, pe care le-am descoperit în mâna profesorului Leonida Gherasim, în vara anului 2006, mă vor urmări întotdeauna. Am realizat atunci un interviu cu dumnealui, pe care l-am publicat sub titlul „Mentorul medicilor de elită”, un interviu pe care profesorul a dorit să-l acorde în scris. Deloc de mirare, având în vedere pasiunea pentru scris a profesorului şi care a luat o formă atât de concretă şi utilă medicilor din atâtea generaţii, Tratatul de Medicină Internă.

De fapt, profesorul a formulat în scris răspunsurile, dar a dorit să le exprime cu vocea sa caldă, atât de liniştitoare, dar plină de sensuri. Am ascultat, captivat şi desprins de concret, o poveste despre viaţa unuia dintre marii şefi de şcoală din medicina românească, spusă de el însuşi, cu emoţie, modestie şi, într-un punct, maximă mândrie. În acest din urmă punct se strâng şefii de clinici plecaţi de lângă profesorul Gherasim – Mircea Cinteză, Anca Lupu, Doina Dimulescu, Miron Bogdan sau Maria Dorobanţu – şi îşi are originea ediţia pe care o aveţi acum în faţă.

 

Atunci când sfaturile mentorului prind viaţă.

 

„Pe colaboratorii mei i-am îndemnat să investească în muncă, să aibă valoarea ca singurul criteriu valabil de apreciere“, spunea profesorul Gherasim în interviul menţionat anterior. Şi parcă nu există o expresie mai reuşită a materializării acestui sfat în practica medicală decât cea pe care o întâlneşti intrând în Clinica de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi discutând cu colegii doamnei profesor Dorobanţu. Sinteza opiniilor o face dr. Ana Fruntelată: „Dintre toţi, doamna profesor Dorobanţu îi urmează calea profesorului Gherasim în cea mai mare măsură, atât din punct de vedere profesional, cât şi uman”. Un arc peste timp şi peste generaţii de cardiologi, mărturie a modului unic în care doamna profesor Dorobanţu şi-a însuşit trăsăturile profesionale şi umane ale profesorului Gherasim şi le-a conservat, le-a adaptat şi le-a dat strălucire într-o perioadă în care puţini sunt cei care ştiu să mai spună poveşti şi, cu atât mai puţin, să le scrie cu pixul pe o foaie de hârtie.

 

Visul împlinit al unui copil de pe malul Oltului.

 

Puţini probabil ştiu că, inclusiv din punctul de vedere al aplecării spre poveste, doamna profesor Dorobanţu a păstrat linia mentorului său, dând frâu liber scrisului, momentan sub pseudonim. Trebuie însă doar puţină răbdare pentru a identifica scrierile non-medicale marca Maria Dorobanţu, în librării – demersul nu are cum să fie prea greu, având în vedere amestecul unic de ştiinţă şi artă, de rigoare şi suflet, care au împlinit destinul unui copil îndrăgit de „familia de medici Gorzo, care profesau la Spitalul din Drăgoeşti, undeva pe malurile Oltului”. Destinul de a fi medic şi chiar ceva mai mult de-atât.

 

Articol apărut în revista Hipocrate, ediţia din aprilie 2011.