Efectul criminal al scăderii prețului medicamentelor în România

Ministrul sănătății și-a amintit brusc de un ordin înghețat de vreo 6 ani, șeful CNAS aplaudă spasmodic și neîntrebat trezirea din somnul cel de moarte a grijii față de banul public, în timp ce reprezentanții industriei farmaceutice au nopți albe și zile negre la gândul scăderii cu până la 20% a prețurilor medicamentelor comercializate în România.

Pacienții sunt, ca de obicei, prinși în jocul fără sens al populismului și al manipulării. Câteva explicații despre impactul real al scăderii prețului medicamentelor.

Cum ajung medicamentele la pacientul din România?

Simplificat, calea arată în modul următor: medicul prescrie tratamentul, farmacistul îl eliberează, farmacia este aprovizionată de un distribuitor autorizat de medicamente, iar distribuitorul cumpără medicamentele de la compania farmaceutică reprezentată în România. La rândul său, reprezentanța din România a companiei farmaceutice comandă medicamentele, în baza unor planuri trimestriale/semestriale/anuale/multianuale, către firma mamă.

Majoritatea medicamentelor se produc în afara României, sunt importate, iar ceea ce trebuie să reținem este faptul că fiecare țară are o anumită cotă alocată din producția globală de medicamente.

De exemplu, dacă în România sunt 1.000 de bolnavi care au nevoie de un tratament pentru cancerul la sân, în anul 2015, compania farmaceutică din România va comanda firmei mamă tratamentul pentru cele 1.000 de femei, plus/minus o mică marjă de siguranță. Atât și nimic mai mult.

De ce prețul cel mai mic reprezintă vestea cea mai proastă

În România, prețul medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală este stabilit prin decizie guvernamentală, luând ca referință cel mai mic preț din 12 state europene. Consecința logică: în majoritatea cazurilor, un medicament se găsește în România la cel mai mic preț din Uniunea Europeană.

O veste bună pentru țara din UE cu cel mai scăzut nivel de trai, nu? De fapt, este o capcană teribilă, dacă avem în vedere legislația referitoare la libera circulație a bunurilor. Ce se întâmplă? Medicamentele ajung în România, la cel mai mic preț din UE, după care sunt exportate, de către distribuitori, în alte State Membre, la un preț mai mare, cu un profit considerabil și fără niciun efort de marketing și vânzări. Procedura este prefect legală, poartă numele de export paralel, iar dimensiunea fenomenului a fost estimată la aproximativ 1.2-1.5 miliarde de euro. Mai bine de jumătate din valoarea totală a pieței farmaceutice din România! Singura măsură de protecție, dar cu efect limitat, este interzicerea acestor exporturi paralelele, pentru o durată de maximum 6 luni.

Cu ce se tratează, de fapt, mulți români?

În rest, românii se tratează de multe ori cu ceea ce rămâne după exportul paralel al medicamentelor, întrucât cota alocată de companii pentru o țară rămâne constantă, indiferent de destinația finală a medicamentelor. Cu alte cuvinte: cu cât se exportă mai multe medicamente din cele care ar trebui să ajungă la pacienții români, cu atât crește nevoia de terapii în țară. Și se dezvoltă zona neagră, a contrafacerii medicamentelor.

Da, medicamente contrafăcute sunt introduse cu bună știință în circuitul medical de la noi, pentru a acoperi deficitul de medicamente plecate la export paralel, în condițiile în care, în România, nu se poate exercita trasabilitatea cutiei și a medicamentului până la pacient, din cauza haosului administrativ și a lipsei infrastructurii IT care să permită urmărirea cu precizie milimetrică a drumului medicamentelor.

Comisia Europeană a atras atenția, în urmă cu 3 ani, asupra fenomenului în creștere al contrafacerii medicamentelor, fiind lansat și un amplu proiect, sub umbrela Interpol, pentru a lupta eficient cu acest fenomen. Statisticile arată că, în statele în curs de dezvoltare, ponderea medicamentelor contrafăcute în consumul populației ajunge la un halucinant 30%! Aproape unul din 3 medicamente este contrafăcut!

La sfârșitul lunii ianuarie 2015, ca să luăm doar un exemplu, a fost destructurată o rețea de falsificatori de medicamente și în România. Povestea este aici, iar acesta este numai începutul. Vom mai afla, din ce în ce mai des, despre pacienți cu cancer, hepatită sau hemofilie tratați cu ser fiziologic produs, de ce nu, de IT-iștii din Țintești care au contribuit, via Siveco, și la crearea SIUI.

Care ar fi soluția?

Cu cât prețul medicamentelor din România va fi fixat de Guvern la cel mai mic nivel din Europa, cu atât românii vor fi tratați insuficient sau vor fi expuși riscului de a lua – din farmacii, nu de pe Net! – medicamente falsificate, în condițiile controlului precar din sistemul sanitar. Este un efect criminal, ascuns pervers după perdeaua de fum a populistului slogan “am ieftinit medicamentele”.

Dacă tot dorește să se îngrijească de pacientul român, statul ar avea la îndemână o soluție mai mult decât simplă: stabilirea unui preț de referință ridicat, peste media UE, care ar duce la scăderea exportului paralel, simultan cu dezvoltarea unui program de achiziții de medicamente bazat pe negocierea directă cu industria și pe contracte de tip cost-volum.

Costul final pentru pacientul român (și pentru sistemul de asigurări din România) ar fi accesibil, poate chiar mai mic decât este acum, dar am avea garanția că ar fi tratați toți cei care au nevoie, cu medicamente sigure.

Pentru asta, însă, este nevoie de decizie politică, de curaj, de un alt tip de management, de o viziune pe termen lung și, în mod real, de grija pentru cetățeanul turmentat de atâtea drumuri făcute, la îndemnul autorităților, spre centrul sistemului de sănătate.