Despre medici și congrese
1. Medicii au nevoie de acces la informația medicală a momentului. Fără discuție. Numai că accesul la această informație se poate face nu doar prin prezența la fața locului, ci și folosind webcast-ul și alte forme de comunicare digitală.
2. Orice medic român poate participa cu costuri minime la majoritatea congreselor internaționale de anvergură dacă poate dovedi că aduce valoare, prin lucrările sale, domeniului respectiv. Cu atât mai mult, se aplică medicilor tineri.
3. Participarea la 2 congrese în fiecare an este mai mult decât suficientă pentru un medic primar român. Congresul european și, eventual, cel american, de profil, sunt cele care dau tonul științific pentru anul respectiv.
4. Interacțiunea față în față cu colegii din alte țări este obligatorie. Dar trebuie să se petreacă nu doar la congrese, ci și în cadrul unor proiecte de cercetare pe care le pot derula împreună. Și care presupun întâlniri de lucru, regulat, în întreaga lume, acoperind astfel și nevoia turistică intrinsecă.
5. Să nu uităm: congresele internaționale se desfășoară în limba engleză și nu există translator pentru limba română! 😀
6. Simpla prezența în sală, la congres, certificată cu o diplomă, nu aduce garanția însușirii cunoștințelor momentului în medicină. De aceea, Colegiul Medicilor, Universitățile de Medicină și Asociațiile profesionale medicale trebuie să reformeze de la temelie sistemul de evaluare a educației medicale în România.
7. Anul 2013 a adus o premieră incredibilă: o asociație de pacienți a propus un program de educație medicală a medicilor de familie, fiind nemulțumiți de nivelul de înțelegere și acțiune al acestora în privința hepatitei! Risc să spun că este doar începutul!
Ar fi fost frumos dacă pct. 2 era adevărat 🙂 Pentru medicii care nu întrețin relații foarte bune cu Pharma, și care nu au resurse financiare proprii, extramedicale, este virtual imposibil să participe la congrese. Eu, de ex, nu am fost niciodată la un congres internațional. Când eram rezident, am făcut o lucrare acceptată la congresul european al specialității mele. N-am reușit să strâng banii pentru deplasare. (Salariul de rezident era pe atunci circa 200 de euro, nu e cu mult mai mare acum). Dacă congresele europene nu sunt un țel imposibil (dacă aș renunța, de ex, la banii pentru concediul familial), cele americane sunt pur și simplu exorbitante, înscriere, deplasare, tot.
Unele congrese oferă burse participanților valoroși, dar numărul lor e foarte mic, și atribuirea lor depinde adesea de opinia liderului de opinie local. Dar medic și cercetător sunt meserii diferite, poți fi un medic foarte bun fără să faci cercetare, și tot ar trebui să poți avea acces la un congres din când în când.
Din fericire, educația medicală e perfect realizabilă și fără congrese.