Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

22 Feb 2012

Aprobarea Zelboraf în UE sau cu ce viteză se schimbă medicina. Ne dăm oare seama de asta?

Suntem pregătiți să ne fie mai bine? Știm cum să primim veștile cu adevărat bune? Cum să le înțelegem și cum să le transmitem mai departe?

 

Am publicat ieri informația despre aprobarea Zelboraf în Uniunea Europeană. Medicul din mine mă îndeamnă la prudență, în timp ce omul de media face apel la entuziasm. Așa încât voi spune, scurt și la obiect: trăim un moment istoric.

 

Din acest moment, medicina nu va mai fi așa cum o știm. Din punctul de vedere al cercetării medicale eram de câțiva ani acolo. Iar acum, trecând de filtrul reglementărilor EMA, medicii s-au trezit, ca în Star Trek, că în fața lor se deschide o altă lume, ca o promisiune infinită: medicina personalizată.

 

 

Nu voi intra acum în detalii legate de concept, vom avea timp în restul anului să facem asta. Ci mă voi referi doar la un aspect adesea ignorat chiar de către asociațiile profesionale: educația medicilor în privința noilor tehnologii, a noilor concepte, a noilor tendințe profesionale. 

 

Noua terapie propusă de Roche nu este doar un nou medicament. Ci un binom format dintr-un test diagnostic și o moleculă, vemurafenib. Diferența este colosală! Măcar din acest punct de vedere, procesul de comunicare a sa către comunitatea medicală trebuie să difere de comunicarea cu care ne-am obișnuit până acum.

 

Zelboraf s-a dovedt, în studiile clinice, un medicament excepțional. Pentru a-și împlini destinul, trebuie ca inovația care l-a însoțit încă din laboratoare să nu se oprească la momentul aprobării, ci să fundamenteze și procesul de educare și informare a clinicienilor.

 

 

 

Sursa foto: Derma Matters

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *