Am cunoscut anti-starul perfect: prof. dr. Florin Bădulescu
L-am cunoscut cu adevărat pe profesorul Florin Bădulescu în urmă cu doi ani. Eram la Poiana Braşov, loc tradiţional pentru desfăşurarea Congresului Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală, într-o superbă zi de toamnă. Nu eram la primul contact cu dumnealui; discutasem anterior relativ constant şi doar aparent în contradictoriu, despre chestiunile curente care ţineau nu doar de oncologie, ci de medicină în general. Descoperisem un interlocutor puternic, care nu era parte din star-sistemul pe care adesea îl propune intersecţia dintre lumea medicală şi cea farmaceutică. De fapt, profesorul este anti-starul în sine. Un om care vorbeşte puţin despre el însuşi, dar despre care vorbesc toţi cei implicaţi în oncologia românească. Dar şi atâţia oameni care contează în oncologia mondială.
„Hai să îi vezi pe ei, mai bine!”
Ei, adică invitaţii din străinătate ai congresului SNOMR de acum doi ani, nici nu erau prea greu de întâlnit, odată ce am intrat în hotelul în care se desfăşura evenimentul. Erau atât de mulţi oameni importanţi acolo încât, la fiecare 3 paşi, în cel mai pur sens fizic al expresiei, aveam oportunitatea de a descoperi un personaj notoriu, o poveste de viaţă şi o viziune complexă asupra domeniului oncologiei. Amintesc aici doar de jumătatea de oră petrecută alături de profesorul Balducci, personalitate proeminentă a ASCO – discuţie care şi acum mă urmăreşte prin profunzimea analizei, prin capacitatea absolută de integrare şi de sinteză, prin expresivitatea relatării şi prin extraordinara disponibilitate de a dialoga, convins fiind că este obligaţia sa de lider de opinie să transmită pe toate căile posibile mesaje către lumea medicală, pentru a ajuta la creşterea calităţii îngrijirilor bolnavului oncologic.
Prof. Dr. Florin Badulescu
Omul despre care faptele vorbesc cel mai bine.
Acesta este profesorul Bădulescu, cel care a plecat din Bucureşti, de la Institutul Oncologic, cu gândul de a crea la Craiova un pol puternic al oncologiei româneşti. Şi a reuşit, dar mai mult de-atât: şi-a depăşit cu mult intenţia iniţială, punându-şi, din Bănie, amprenta asupra a tot ceea ce înseamnă oncologia medicală din ţara noastră.
Artizan al apariţiei şi al reînfiinţării specialităţii de oncologie medicală, fondator al Societăţii de Oncologie Medicală din România şi catalizator al coagulării pacienţilor cu cancer într-o organizaţie care să-i reprezinte cu adevărat, autor a numeroase volume ştiinţifice şi ghiduri terapeutice, profesorul Bădulescu a influenţat, prin poziţiile administrative ocupate pentru scurte perioade de timp, cursul medicinei româneşti per total, asigurând un nivel al transparenţei, al normalităţii şi al valorii care desigur că a produs convulsii în mediile opace ale sistemului. Dar, mai presus de toate, nu a uitat niciodată că în centrul interesului său, al lumii medicale, trebuie să fie omul în suferinţă.
La capătul fiecărui demers al nostru trebuie să se afle pacientul.
Nu facem ştiinţă de amorul ştiinţei, ci pentru ca aceasta este calea prin care pacienţii noştri pot să aibă o viaţă mai lungă şi mai bună. Scriem, în această ediţie, despre momentul istoric în care FDA a aprobat pentru prima dată nu doar un medicament, ci binomul test diagnostic – tratament, pentru tratamentul pacienţilor cu melanom malign. În limbaj modernist, se numeşte medicină personalizată; la capătul bolnavului, însă, mutaţia unei gene separă viaţa de moarte. Puteţi citi, de asemenea, tot ce a fost important la ASCO în acest an, având drept cap de afiş ştirea despre rolul din ce în ce mai mare care i se recunoaşte paliaţiei în domeniul oncologic. Da, aceasta a fost principala informaţie a marelui congres american! În acest context, m-am mirat şi nu prea, auzindu-l pe profesorul Bădulescu cum vorbeşte de câteva ori, în timpul celor 4 ore petrecute în cabinetul său de la Spitalul Judeţean Craiova, despre morfină. Un medicament aproape uitat, din banalul motiv că nu este promovat de nicio companie farmaceutică.
În epoca teranosticului, morfina nu are cum să aducă rate de vindecare ridicate, precum terapiile ţintite cu anticorpi monoclonali, dar poate face ceva cel puţin la fel de important: să redea demnitatea celor care suferă de cancer.
Articol din ediția tipărită Hipocrate din luna august 2011.
