Acad. prof. dr. Constantin Popa: trimful normalităţii, ca o formă de excelenţă

Pentru copilul de lângă Horezu, venit la sora mai mare de la Bucureşti în căutarea destinului, Capitala a reprezentat pasul necesar, apărut la momentul potrivit, pentru a face trecerea de la universul romantic, dar limitat, al zonei vâlcene, la posibilităţile, doar aparent intangibile, ale marelui oraş. Deşi se afla la o vârstă fragedă, la care majoritatea tinerilor de astăzi se pierd chiar fără a-şi da seama, ei sau familiile lor, Constantin Popa avea limpede în minte traseul pe care dorea să-l urmeze.

Desigur că, aşa cum afirmă în primele fraze ale materialului care începe peste 4 pagini, nu şi-a propus niciodată să fie cineva, să fie şef. Dar cu siguranţă şi-a propus să fie serios şi să muncească, pentru a obţine bursa care îi asigura continuarea studiilor, şi să nu uite niciodată de unde a plecat. Să păstreze modestia caracteristică familiilor avute mai degrabă din punct de vedere afectiv decât material, care le oferă copiilor bogăţia spirituală a cărţilor, a muzicii şi a credinţei, în locul sclipirii efemere a unui confort care anihilează prematur dorinţa de a evolua.

Acad. Prof. Dr. Constantin Popa

Excelenţa adesea se naşte din neajunsuri. Ba chiar din sărăcie.

Atunci când conştientizarea condiţiei materiale se întâlneşte cu capacitatea părinţilor de a educa şi de a orienta viaţa copiilor, cu aportul dezinteresat al dascălilor din primii ani şi, evident, cu un cod genetic bine aşezat, succesul este doar o chestiune de timp. Este cazul lui Constantin Popa, a cărui carieră a crescut şi s-a consolidat treptat, în ţară şi în afară, definind profilul unuia dintre cei mai importanţi oameni din medicina românească a ultimelor decenii. Membru titular al Academiei Române, Constantin Popa este fondatorul Institutului de Boli Cerebro-Vasculare din Bucureşti, dar şi al unui curent de gândire unic în neurologia românească. Profesorul combină în mod fericit componenta clinică, semiologică, învăţată de la marii profesori români şi rafinată la Paris, cu cea imagistică, domeniu în care a inovat atât în ţară, cât şi în străinătate.

Dincolo de medicină, prof. dr. Constantin Popa este un promotor al academismului.

Aveam să constat acel lucru, cu plăcută surprindere, în urmă cu un an, când i-am telefonat domnului academician pentru a-l invita la evenimentul pe care urma să-l organizăm, „Nobel în România”, în prezenţa profesorului Harald zur Hausen, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.

„Sigur, vin direct de la Academia Română, unde avem o şedinţă. Şi le voi spune celor de la Academie să vină şi ei, trebuie să îi mobilizăm, este o onoare pentru medicina românescă”. Şi au fost destul de mulţi academicieni care au urmat sfatul lui Constantin Popa şi au luat parte la Nobel în România, cea mai importantă reuniune a elitei medicale româneşti de anul trecut. Academicianul Constantin Popa a fost prezent pe tot parcursul celor 6 ore ale manifestării, în sală, şi a audiat intervenţiile, alături de alţi profesori din medicina românească, fiind real interesat de domenii aflate în aparenţă la distanţă de neurologie, zona sa de interes imediat. Doar în aparenţă, pentru că ştiinţa adevărată are un limbaj universal.

Trimful normalităţii, ca o formă de excelenţă.

Limbajul universal al ştiinţei este la fel de simplu ca şi limbajul universal al bunului simţ, al modestiei, al normalităţii. Am titrat pe coperta acestui număr „Trimful normalităţii”, pentru a marca astfel o altfel de formă a excelenţei. Excelenţa definită de cariera domnului academician Constantin Popa. Un om care, după cum spune, ştie cu adevărat ce înseamnă meseria şi cât de complicaţi pot fi paşii pe care trebuie să-i faci pentru a performa. Este probabil cea mai sublimă formă de fericire.

Articol apărut în ediţia din luna septembrie a revistei Hipocrate.