Prof. Dr. Maria Moța, omul care trăiește diabetologia. De la minus la plus infinit. Și înapoi.
Toamna clujeană, umedă și întunecată, a anului 2007. Congresul Federației Române de Diabet reunea la Cluj-Napoca lideri de opinie aflați în topul diabetologiei mondiale. Oameni pe care îi știam doar după semnăturile articolelor din marile jurnale de specialitate acceptaseră invitația profesorului Nicolae Hâncu, fiind parte dintr-un spectacol al ideilor fascinant, care și astăzi se păstrează în memoria afectivă. În penultima zi a manifestării, profesorul Hâncu mi-a zis, cu un ton ușor conspirativ: “Hai să cunoști pe cineva”. Undeva pe la mijlocul sălii, se afla o doamnă vizibil emoționată de apropierea noastră. Am notat acea emoție, dar peste toate căldura extraordinară pe care o degaja, încă de la această primă și scurtă întâlnire. Era doamna profesor Moța, de la Centrul de Diabet din Craiova.
FAMILIA PREZIDENȚIALĂ. Doamna profesor Moța, președinte ales al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, alături de soțul său, domnul profesor Eugen Moța, președinte al Societății Române de Nefrologie
“Nu este momentul acum. Trebuie să mai demonstrez”.
Cu această frază, doamna profesor Moța a răspuns intenției mele de a avea un interviu pe larg, despre cariera sa, invitație adresată un an mai târziu. Nu i-am mărturisit atunci, dar o fac acum: am fost total, dar plăcut surprins, de răspunsul său, venit într-o perioadă în care lunar veneau pe adresa mea autopropuneri ale unor profesori români, gata să se fotografieze pe coperta publicației. Doamna profesor a înțeles atunci nu doar că mai poate să avanseze profesional, că nu este încă la maximul profesional. Dar, în același timp, doamna profesor a înțeles exact demersul de fiecare lună al revistei Hipocrate – promovarea figurilor esențiale din medicina românească și din medicina mondială, aflate în vârful carierei profesionale, devenind astfel modele pentru generațiile mai noi.
Emoția de la Academie
Am avut multiple momente în care m-am intersectat profesional cu Maria Moța, în acești ani. Dezvoltarea sa profesională a mers în paralel cu inițiativele editoriale pe care le-am avut în domeniul diabetului. Ne-a fost aproape de fiecare dată, contribuind esențial la crearea acestei platforme de informare a diabetologilor prin publicația noastră. Dintre toate clipele trăite împreună, un moment trebuie menționat. În toamna anului 2009, la Academia Română, s-a evocat într-o sesiune personalitatea lui Nicolae Paulescu, doamna profesor Moța discutând atunci despre recunoașterea savantului român, la Congresul IDF din Canada, ca urmare a cercetărilor întreprinse de profesorul spaniol Alberto de Leiva. Nu doar informația era excepțională, cât impresionantă a fost emoția incredibilă transmisă de la microfon. În vocea tremurândă a doamnei profesor Moța s-au strâns parcă atunci destinul fabulos al marelui savant, frustrarea de a nu fi primit Premiul Nobel, nerecunoștința contemporanilor și uitarea urmașilor, dar mai ales dreptatea care avea să se facă prin demersul profesorului de Leiva.
Omul care trăiește diabetologia
Da, acesta este Maria Moța, ale cărei preocupări profesionale acoperă întreg spectrul diabetologiei. De la Paulescu la grija pentru pregătirea profesională a colegilor din generațiile mai tinere. De la revista Societății la educarea personalului mediu medical pentru asistența bolnavilor cu diabet. Pe scurt, de la minus la plus infinit. Și înapoi. Este omul potrivit la locul potrivit – adică șefia Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli metabolice, pe care o va prelua în curând. O provocare esențială, un drum pe care i-l dorim încununat de succes!
Editorial apărut în ediția tipărită Hipocrate din luna aprilie 2012.
