Pages Menu
TwitterRssFacebook
Blog Marius Geanta
Categories Menu

1 Sep 2016

Noul General Manager GSK România: Andre Vivan da Silva

Noul General Manager GSK România: Andre Vivan da Silva

 

Andre Vivan da Silva a preluat funcția de General Manager GSK Romania începând cu 1 septembrie, înlocuind-o pe Barbara Cygler, care a fost numită Vicepreședinte General Manager în Franța și în Belgia pentru ViiV Healthcare, un joint venture între GlaxoSmithKline și Pfizer.

“Andre Vivan da Silva va continua să consolideze abordarea inovatoare privind relațiile dintre industria farmaceutică și profesioniștii și organizațiile din domeniul sănătății implementată în mandatul Barbarei Cygler”, se afirmă într-un comunicat al companiei.

Începând cu anul 2014, GSK a fost prima companie din România care a luat decizia strategică de a opri sponsorizările oferite medicilor pentru a participa la congrese medicale, onorariile de consultanță pentru a vorbi în numele GSK la evenimente și moderare la întâlniri.

„Sunt onorat de această numire și aștept cu nerăbdare să îmi încep activitatea alături de echipa GSK România. Piața din România este extrem de competitivă și industria farmaceutică se confruntă cu câteva provocări, dar și cu o serie oportunități. GSK este o prezență puternică în România și vom continua să implementăm soluții inovatoare și schimbări în modelul de business care vor contribui la creșterea încrederii pacienților în industria farmaceutică și, în mod special, în GSK. În timpul mandatului voi continua să îndeplinesc misiunea noastră și voi face tot posibilul pentru a susține promisiunea GSK de a crește speranța de viață a românilor și de a-i ajuta să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult”, spune Andre Vivan da Silva, care anterior a deținut funcția de vicepreședinte Primary Care și Commerical Operations în Italia și a contribuit la creșterea competitivității pe segmentul Primary Care.

Andre Vivan da Silva

Andre Vivan da Silva s-a alăturat echipei GSK în 2009, ca Specialty Business Unit Director, în Brazilia. În 2012, a fost numit Head of Academy, Commercial Excellence EMA, conducând divizia regională de Operational Planning, Sales și Launch Excellence iar în 2013 a fost numit Head of Business Planning, China. Înainte de a se alătura GSK, Andre a ocupat diferite funcții executive în departamentele comerciale din industria farmaceutică, precum Schering Plough, Organon, Lundbeck și Eli Lilly.

Andre Vivan da Silva are un master în Administrarea Afacerilor Internaționale la Universitatea Bournemouth UK. Andre este din Brazilia iar în timpul mandatului său va fi relocat la București, alături de soția și de fiica sa de 11 ani.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *