Drama lui Gabriel Cotabiță și a sistemului de sănătate

 

Povestea este binecunoscută, emoțiile primelor zile au trecut, așteptarea oricărei informații de la “Floreasca” este apăsătoare, dar merită efortul de a ne scutura puțin de toate și de a încerca să înțelegem cazul unui om în locul căruia ar putea fi – dacă nu a fost deja – oricare dintre noi.

De unde pornim?

Avem un bărbat de 59 de ani, cu un infarct miocardic în antecedente (posibil și cu alte antecedente coronariene), care în ultima perioadă a urmat o dietă (Dunkan), slăbind mai multe kilograme (8-10), pe fondul unui program susținut de exerciții fizice la sală (efectuate fără supravegherea unui specialist).

Încă două aspecte sunt importante: dorința bărbatului de a-și schimba stilul de viață după primul infarct (impulsionat și de dorința de a rămâne “fit”, conform cerințelor din show-biz) și disponibilitatea acestuia de a plăti din propriul buzunar costurile (abonamentul la sala de fitness a unui hotel de 5 stele este o mărturie în acest sens).

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Avem, așadar, de-a face cu un pacient conștient de nevoia schimbării stilului de viață post-infarct, dispus să apeleze la metode moderne (dietă, fitness) și să plătească prețul corect. Știa, în principiu, că trebuie să facă anumite lucruri, numai că nu a găsit mijloacele potrivite: a ales o dietă hiperproteică (total nerecomandată având în vedere infarctul) și efectuarea unor exerciții fizice despre care nu știm mare lucru (în afara faptului că le făcea singur, fără asistență).

Probabil că a fost consiliat în aceste alegeri, după cum este evident că această consiliere nu a venit din partea unor medici. Sau, dacă sfaturile aparțin unor medici, aceștia nu au nici cea mai vagă idee despre ce presupune viața după un infarct miocardic. Și ar trebui să renunțe din proprie inițiativă la a practica medicina.

Recuperarea post-infarct

Riscul de a muri în primele 30 de zile după infarct este 3-4%. După primul an, mor încă aproximativ 10% dintre pacienți. De aceea, este esențial ca, încă din timpul internării pentru faza acută, dar cu atât mai mult după externare, pacientul să înceapă un program complex de recuperare cardiacă.

Nu după ureche, ci urmând riguros indicațiile ghidurilor medicale. Aceste programe de recuperare sunt cheia unei vieți cât mai îndelungate și cu cât mai puține recidive cardiace.

Cum e la noi?

Din perspectiva recuperării cardiace, exceptând câteva inițiative private, nu se întâmplă mai nimic. Nu este greșit să afirmăm că, odată ce iese pe poarta spitalului, pacientul cu infarct este lăsat la voia întâmplării. Nu există un sistem coerent de monitorizare, asistență, educare, recuperare și educare a bolnavului cu infarct miocardic.

În ultimii ani, s-au investit sume mari în programul național de infarct, care însă abordează doar palierul intra-spitalicesc. Rezultatele acestui program arată bine pe hârtie și pentru această primă etapă, dar oare ce valoare le putem da atunci când vedem omul dincolo de spital, în viața reală, la el acasă sau la muncă?

De data aceasta, SMURD a reacționat bine și vom vedea cât de mult va conta intervenția de urgență în deznodământul medical al cazului.

Dar oare nu ar fi mai ieftin, mai uman, mai inteligent să ne organizăm așa încât să prevenim aceste accidente, în loc să ne rugăm să vină mai repede ambulanța cu defibrilatorul?