AntiCoagulare 3.0: inovație continuă pentru siguranța pacientului*
Cu 6 ani în urmă, la Congresul European de Cardiologie desfășurat la Paris, asistam la prezentarea studiilor care dovedeau eficiența noului anticoagulant Pradaxa (dabigatran) în profilaxia AVC la pacientul cu fibrilație atrială.
Totul se întâmpla în sala Helsinki, o încăpere care, și în cazul în care ar fi avut un spațiu dublu, tot nu i-ar fi putut cuprinde pe toți medicii interesați de sesiunea prezidată de celebrul profesor american Eugene Braunwald. Scriam atunci, în revista Hipocrate, că a fost mai mare numărul medicilor care au urmărit lucrările din afara sălii, pe ecranele instalate, decât cei care au avut șansa de a prinde un loc în sală.
2.0 – după 50 de ani
“Am fost contemporan cu intrarea în uzul clinic al warfarinei. Este posibil să asist și la detronarea acesteia de către noile coagulante orale”, a spus la acel moment profesorul Braunwald. Și pare că nu s-a înșelat. Pradaxa și alte 3 medicamente care au intrat ulterior pe piață au produs cea mai importantă revoluție în cardiologie, în ultima decadă, marcând schimbarea fundamentală de paradigmă în domeniul anticoagulării la pacienții cu fibrilație atrială.
Noua clasă de anticoagulante orale venea după 50 de ani de folosire a antagoniștilor de vitamina K, pentru care însă era extrem de greu de ținut balanța echilibrată între riscuri și beneficii. Pacienții aflați pe astfel de tratamente știu ce înseamnă epopeea monitorizării INR-ului, ca oglindă fidelă atât a calității intrinseci a medicamentului, dar mai ales a interacțiunii acestuia cu mediul intern și extern pacientului.
Noile anticoagulante orale (NOAC) au adus o eficiență clinică și o siguranță superioare și mai ușor de obținut, iar în plus au eliminat și nevoia monitorizării prin INR. Datele din studiile clinice cu dabigatran au fost confirmate de rezultatele obținute în viața reală, la pacienții tratați cu dabigatran, transformând promisiunea inițală într-o certitudine.
Și totuși, la momentul lansării din anul 2011, a rămas deschisă a întrebare importantă: când vom avea și un antidot pentru Pradaxa și pentru celelalte anticoagulante de nouă generație, pentru a avea maxima garanție a utilizării clinice? Conform studiilor, potențialul maxim nu putea fi atins din moment ce clinicienii erau îngrijorați că nu puteau să inducă reversibilitatea anticoagulării, pentru a răspunde prompt în cazul unor accidente majore, al unor intervenții chirurgicale de urgență sau al sângerărilor majore, chiar dacă aceste evenimente puteau surveni extrem de rar.
3.0 – medicament+antidot
Aprobarea în 2016 a antidotului pentru Pradaxa, Praxbind (idarucizumab), a dus anticoagularea la nivelul 3.0, iar cardiologiei i-a permis una dintre primele intersecții cu biotehnologia. Idarucizumab este un anticorp monoclonal, al treilea care pătrunde în domeniul cardiologiei, după cei doi anticorpi monoclonali aprobați pentru tratamentul hipercolesterolemiei familiale.
O provocare științifică, un nivel de complexitate superior, pentru un plus de siguranță adus pacientului tratat cu Pradaxa (celelalte anticoagulante orale de nouă generație nu au încă un antidot aprobat). Despre Praxbind (idarucizumab) puteți citi, în detaliu, aici.
* Articol inspirat de evenimentul științific Anticoagulation Academy, care a reunit peste 300 de specialiști din 18 state din Europa Centrală și de Est, la sfârșitul săptămânii trecute, la Viena. Eveniment organizat cu sprijinul Boehringer-Ingelheim.
